Doris Allen

În urma devastării celui de-al doilea război mondial, mulți oameni s-au concentrat pe inițiative de construire și menținere a păcii. O idee particulară a atras atenția psihologului de copii, Dr. Doris Allen. A fost o propunere pentru un institut de educație pentru pace al UNESCO pentru postuniversitari din mai multe discipline.

Ideea pentru a crea o tabara de vara pentru copii (cunoscută astăzi ca CISV International) a fost concepută de Dr. Allen în 1946. Ca specialista în dezvoltare personala și interpersonala,  dr. Allen, nu a fost de acord că accentul pentru educația pentru pace ar trebui să fieaxata pe învățarea adulților. Ea a crezut cu tărie că “sursa pentru a crea o pace de lungă durată este prin a incepe cu copiii”.

Din această convingere a venit viziunea ei de a reuni copiii din întreaga lume pentru a învăța să respecte valorile diferite și comune. În 1951, ea și-a realizat visul atunci când delegații din opt țări s-au adunat în Cincinnati, SUA, pentru prima tabara CISV (Children’s International Summer Village). De-a lungul deceniilor, organizația a crescut în număr, țări și activități. În 1979, Doris Allen a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace – destinatarul din acel an a fost Maica Tereza.

Peste 50 de ani după prima tabara de tip Village, acest program rămâne piatra de temelie a activităților noastre educaționale internaționale. Programele CISV a crescut de la una la șase tipuri diferite de activități internaționale și de la o tabara la aproximativ 180 de programe internaționale pe an.

Astăzi, CISV operează în peste 60 de țări și, începând din 1951, peste      190 000 de persoane au participat la peste 5000 de activități internaționale.